Despre noi

banner-birlic-l

Asociaţia Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”

Asociaţia Culturală „Grigore Vasiliu Birlic” a luat fiinţă la iniţiativa membrilor familiei şi a unor personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti, care l-au cunoscut pe marele actor, printre care maeştrii Radu Beligan şi Ion Lucian. În anul 2005 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Grigore Vasiliu Birlic. În contextul acestui moment marcant, ne-am propus să sprijinim promovarea teatrului şi filmului românesc, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Dorim deasemenea să oferim iubitorilor o mai bună cunoaştere a acestui fenomen, la persoana, la spiritul şi la opera lui Birlic, cât şi ale generaţiei sale de actori. Când spun iubitori, mă gândesc aici şi la generaţiile de tineri, care nu au avut ocazia să crească cu Birlic şi să cunoască darul pe care el şi generaţia sa de actori l-au oferit scenei româneşti în anii 1950 şi 1960.

Scopul  primordial al Asociaţiei este de conservare a operei şi memoriei marelui artist al poporului, care, pe linie de rudenie, a fost fratele bunicii mele – Eugenia Vasiliu-Şerban – precum şi promovarea spiritului său în arta teatrală şi cinematografică, în învăţământul artistic.

centenar-birlic

Realizări şi propuneri de viitor

La sfârşitul anului 2005 şi începutul lui 2006, am realizat o serie de spectacole comemorative şi expoziţii în cadrul „Săptămânii Grigore Vasiliu Birlic”, pentru a celebra sfârşitul centenarului de la naşterea marelui actor. Am editat un plic timbrat în colaborare cu Romfilatelia, iar împreună cu Teatrul Naţional Bucureşti am organizat un simpozion „Birlic la Centenar – Un geniu al Comediei”, unde personalitatea marelui actor a fost evocată de artişti emeriţi din România. Tot în cadrul aceleiaşi manifestări, a fost lansat un dublu CD editat de Societatea Română de Radiodifuziune din Fonoteca de aur şi o monedă comemorativă din argint emisă de Banca Naţională a României. Pe întreg parcursul „Săptămânii Grigore Vasiliu Birlic”, la Cinemateca Română au fost difuzate cele mai reprezentative realizări cinematografice ale artistului: Două Lozuri, D’ale Carnavalului, Mofturi 1900, Bădăranii, Doi Vecini şi Titanic Vals.

Pentru perioada următoare, intenţionam să lansăm, în colaborare cu TVR Media, câteva dintre filmele lui Birlic pe DVD: unul cu filmele Mofturi 1900 şi Telegrame, iar celălalt cu piesa O scrisoare pierdută, oferind astfel şi generaţiei de astăzi şansa de a-l vedea pe Birlic. Am descoperit cu plăcere că există o cerere mare pentru filmele şi piesele în care a apărut. Maestrul Aurel Storin, Secretarul Literar al Teatrului de Revistă Contantin Tănase, lucrează la o nouă monografie şi sprijinim lansarea cărţii de amintiri a domnului Gaby Michăilescu, impresarui lui Bilic şi al Mariei Tănase. Dorim deasemenea să iniţiem acordarea unei burse pentru tineri actori şi să acordăm un premiu de excelenţă în teatru şi film. Nu în ultimul rând, suntem în căutare de noi proiecte şi modalităţi pentru a face „fenomenul Birlic” cunoscut şi în afara ţării.

La propunerea Primăriei Municipiului Fălticeni, intenţionam să ridicăm un bust sau o statuie pe Strada Mare. Vom participa deasemenea la Zilele Fălticenilor, organizate in luna iulie unde vom lansa o carte şi un DVD la Casa Oamenilor de Seamă.

„Săptămâna Grigore Vasiliu Birlic”

A fost ca o legendă care devine din nou realitate.  Pentru familie, nepotul si stranepotii lui Birlic, „Săptămâna Grigore Vasiliu Birlic” a avut semnificaţii aparte, mai ales având în vedere că unii dintre noi locuiesc în România, iar alţii în străinătate, inclusiv a doua soţie a sa, actriţa Valeria Nanci, şi nepotul său, Arhitectul Radu Şerban – tatăl meu. Am dorit şi noi, alături de actorii şi regizorii care au lucrat cu el, să aducem un omagiu celui care a fost un neuitat unchi, soţ, frate şi cetăţean model al Municipiului Fălticeni, unde s-a născut, şi unde astăzi este cetăţean de onoare.

L-am văzut pe Grigore Vasiliu Birlic renăscând, atât pe scena Teatrului Naţional, prin relatările emoţionante ale marilor actori, dar şi pe ecranele Cinematecii. Personalitatea artistului a fost evocată de mari artişti, precum Radu Beligan, Ion Caramitru, Carmen Stănescu, Ion Lucian, Simona Bondoc, Ilinca Tomoroveanu, Matei Alexandru, Natalia Stancu, care au dat mărturie despre talentul său uriaş.

Au vorbit despre Birlic şi actori precum Mişu Fotino, Gheorghe Dinică, Olga Tudorache, Margareta Pogonat, Iurie Darie, regizorii celor mai faimoase sale filme – Aurel Miheleş şi Gheorghe Naghi la Teatrul Naţional, iar Geo Saizescu la Cinemateca Română –, omul de teatru şi radio Ion Vova – cel care a realizat regia tehnică la teatru radiofonic pentru peste 3 decenii, cât si Gaby Michăilescu, impresarul său, care l-a omagiat la vârsta de 96 de ani.

Evenimentul de la Teatru şi Cinematecă

Ca şi pe vremea lui Birlic, Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional a fost plină chiar şi într-o duminică dimineaţă. Pentru public, cred că aceste evenimente au reconfirmat faptul că arta şi talentul marilor noştri actori nu sunt perisabile şi că ei vor dăinui în sufletele noastre, atât timp cât nu vom lăsa să se stingă flacăra spiritului lor. Reuşind prin simpla sa prezenţă, printr-o simplă privire, să dezlănţuiască hohote de râs – “când la trap, când la galop”, vorba lui Gaby Michăilescu – realizând bijuterii artistice din roluri mici, el s-a strecurat în sufletele spectatorilor de ieri şi de azi, reconfirmând că talentul şi arta străbat timpul.  În ciuda zilelor de ger, am avut o participare excelentă, iar ecourile au fost mai mult decât pozitive.

Notorietatea lui Birlic

Birlic a reuşit prin talentul şi prin geniul său comic să lase o amprentă greu de şters în sufletele spectatorilor. Poate datorită producţiilor cinematografice noi, atât de mediatizate, filmele şi piesele lui Birlic au intrat într-un con de umbră în ultimul timp. Dar ele nu şi-au pierdut niciodată actualitatea şi prospeţimea. Birlic trăieşte prin ele. Ceeace îşi propune Asociaţia este tocmai această „trezire” în sufletele spectatorilor a legendei Birlic. Cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei şi a Arhivei Naţionale de Filme – un bogat patrimoniu de film, fotografii, afişe şi amintiri istorice – intenţionăm să facem acest lucru prin organizarea de manifestări culturale, artistice, ştiinţifice, sesiuni de comunicare, expoziţionale, concerte, spectacole, expoziţii, în beneficiul unui număr cât mai mare de auditori, spectatori şi vizitatori.

România se constituie într-un epicentru cultural, aflat într-o continuă schimbare. Anul viitor Sibiul este Capitală Culturală Europeană, iar anul acesta România găzduieşte „Sommet de la Francophonie”. Am auzit adeseori vorbindu-se că românul a supravieţuit prin cultură. Cred că filmul şi teatrul românesc sunt esenţiale atunci când vrem să vedem cine suntem noi de fapt, atunci când vrem să ne reîntoarcem la adevarătele valori care ne reprezintă într-o lume globalizată.

Grigore Vasiliu Birlic a fost comparat cu Charlie Chaplin şi cu Louis de Funes . Românii îl numesc pe forumul de pe internet „BIRLIC DE SAINT TROPEZ”, nu „FUNES DE FALTICENI” – Aceste afirmaţii sunt expresia aprecierii şi a încântării pe care marele nostru actor le-a trezit în sufletele spectatorilor. A fost unul dintre actorii geniali pe care România i-a avut şi indiferent unde s-ar fi născut, ar fi încântat spectatorii şi i-ar fi făcut pe critici să-şi epuizeze superlativele. Marele regizor rus, Zavadski, văzându-l în piesa „Revizorul”, de Gogol, precum şi în „O scrisoare pierdută”, în rolul lui Brânzovenescu, a afirmat că un asemenea actor se naşte o dată la o sută de ani. Italienii l-au catalogat drept „rara avis”. Ar fi putut fi la fel de mare pe orice scenă a lumii, poate de aceea a fost comparat cu Charlie Chaplin şi cu Louis de Funes.

birlic-e1491547517155